Din cauza pandemiei de coronavirus, 12 echipe şi-au încheiat deja evoluţiile în Liga a II-a, după doar 24 de runde. Printre acestea se numără şi „U” Cluj (formaţie clasată pe locul 14, cu 27 de puncte în cont), la care evoluează şi tânărul fotbalist vâlcean Victor Dican (19 ani). Fiul lui Robert Dican, managerul companiei de construcţii Hispano Construct, a avut evoluţii foarte bune în tricoul echipei de la poalele Feleacului, în care a bifat 20 de meciuri. În majoritatea etapelor în care a apărut pe teren pentru trupa ardeleană, jucătorul crescut la grupele de copii şi juniori din Zăvoi a fost titular incontestabil (18 meciuri) şi chiar integralist (în 13 runde).
Fostul junior din Zăvoi, al patrulea golgheter al echipei ardelene
Pe de altă parte, el a înscris şi trei goluri pentru trupa ardeleană, în momente importante, astfel că a adus puncte preţioase pentru „U” Cluj, în meciurile cu Ripensia Timişoara (1-1), CS Mioveni (2-2) şi CSM Reşiţa (1-1), toate de pe teren propriu. Practic, vâlceanul a fost cel de-al patrulea marcator al echipei după veteranul Dorin Goga (5 goluri), Cristian Gavra (4) şi Alex Pop (4), o performanţă extraordinară, dacă este să ţinem cont că Victor Dican a fost utilizat ca mijlocaş la închidere.
În iarnă, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ziarul Tribuna Vâlceană, tânărul fotbalist s-a declarat mulţumit de evoluţiile sale în tricoul grupării de pe Cluj Arena. „A fost o experienţă nouă pentru mine, deoarece, până acum, am mai evoluat doar cel mult la nivelul Ligii a III-a. A fost un mare pas înainte! Consider că m-am adaptat bine la Cluj. Golurile pe care le-am marcat au fost ca o mulţumire în plus, o fericire interioară”, a spus Victor Dican.
Lista meciurilor din Liga a II-a în care Victor Dican a îmbrăcat tricoul echipei „U” Cluj:
• Etapa a 2-a (11 august): „U” Cluj – Viitorul Pandurii Tg. Jiu 3-0 (2-0) – integralist
• Etapa a 3-a (17 august): FC Argeş Piteşti – „U” Cluj 1-0 (0-0) – integralist
• Etapa a 4-a (25 august): „U” Cluj – SCM Gloria Buzău 0-2 (0-1) – integralist
• Etapa a 5-a (31 august): Metaloglobus Bucureşti – „U” Cluj 2-0 (1-0) – titular; înlocuit în minutul 90+1
• Etapa a 7-a (14 septembrie): Dunărea Călăraşi – „U” Cluj 3-2 (2-1) – integralist – meci omologat ulterior cu scorul de 3-0 pentru „U” Cluj, deoarece Dunărea Călăraşi a folosit un jucător în stare de suspendare
Vineri, 7 februarie, SCM Rm. Vâlcea a disputat, pe stadionul din Zăvoi, cel de-al patrulea amical din pauza de iarnă....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe