Fotbal Județean

Bilanţul echipei AS Buneşti în amicale: trei victorii, o remiză şi o înfrângere

985Vizualizari

AS Buneşti e pregătită pentru startul Ligii a IV-a, care e programat în acest week-end. Oficialii echipei din comuna administrată de primarul Viorel Radi nu se gândesc însă la locurile fruntaşe, ci şi-au stabilit ca obiectiv doar să nu retrogradeze. Mai ales că sezonul se anunţă a fi unul foarte greu, primul în care la acest nivel a fost alcătuită o serie unică, de 18 grupări. „Distanţele sunt cam mari, iar programul va fi unul infernal, dar, asta e! Dacă ne-am înhămat în seria asta, trebuie să mergem înainte. În ceea ce priveşte lotul de jucători, acesta e cam acelaşi din sezonul trecut, cu două excepţii. Ne-au plecat doar doi oameni vara aceasta, Nicolae Cosma („Chimistul”) şi Ion Anghel (pe ultimul l-am avut împrumutat de la AS Bărbăteşti), care au ales să joace la Athletico Băile Govora. Speram să-l convingem pe Alexandru Bunget („Bingo”), de la Chimia 1973 Rm. Vâlcea, să vină la noi, dar din păcate transferul nu s-a mai concretizat”, a declarat reprezentantul echipei AS Buneşti, Oane Surcel.

Cel mai frumos succes: 10-1, cu Athletico Băile Govora!

Echipa primarului Viorel Radi a disputat nu mai puţin de cinci amicale în această vară, în fiecare săptămână câte unul, în care şi-a testat cu adevărat potenţialul de joc. „În primul meci, am jucat acasă cu Oltul Drăgoeşti 2 şi am învins cu 4-0. Ulterior, ne-am duelat tot pe teren propriu cu fosta DCM (Oltul Drăgoeşti, acum), din Superligă, care ne-a bătut cu 8-1. După aceea, am făcut 3-3 în deplasare, la Stejarul Vlădeşti 2009. Cea mai frumoasă victorie din amicale a fost cea cu Athletico Băile Govora, de care am dispus cu 10-1, tot la Buneşti. În fine, duminica trecută, ne-am impus cu 5-3 în faţa echipei AS Bărbăteşti, prin golurile marcate de Robert Miu (3), Mihai Buga şi Adrian Ancuţa”, a adăugat Oane Surcel. Marţi, 27 august, după ce AJF Vâlcea va stabili „ţintarul” turului Ligii a IV-a, AS Buneşti va afla şi adversarul cu care se va duela în runda inaugurală, care e programată în acest week-end.