Portarul Bogdan Buzilă a făcut un meci mare, în returul barajului pentru Liga a III-a, disputat pe teren propriu, contra celor de la Oltul Curtișoara (2-0). El a reușit să apere două penaltiuri (la loviturile de departajare), care au dus Cozia Călimănești la nivel național. Goal-keeper-ul campioanei a evoluat până acum la doar două echipe: Lotru Brezoi (unde s-a format la nivel de juniori) și, ulterior, la Cozia Călimănești. Bogdan Buzilă (care va împlini 22 de ani, pe 8 august) face fotbal de 10 ani.
„De 4 ani, mă antrenez cu Vasile Ilinca și am avut și antrenamente specifice, cu Robert Tufiși. Sâmbătă, am făcut cel mai tare meci al meu și totul a ieșit bine. Ne-am dorit mult Liga a III-a. Am dovedit tuturor că meciul tur, când am luat bătaie, a fost o greșeală mare, care nu reflectă deloc valoarea noastră. La Liga a III-a, va fi mult mai greu, dar cu sprijinul autorităților și al sponsorilor vom face o treabă frumoasă. Pe plan sportiv, vreau ca totul să vină de la sine, să am meciuri bune la Liga a III-a. Toată echipa merită aprecieri pentru promovare. Am arătat ca o familie mare și unită”, a spus portarul Bogdan Buzilă.
Săptămâna trecută, în perioada 17-19 decembrie, s-au disputat meciurile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României. Unele dintre acestea...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe