În perioada 5-14 mai, la Hotelul Sheraton, din Bucureşti, se desfăşoară un puternic turneu de şah, Superbet Chess Classic România 2022, dotat cu premii în valoare de 350 de mii de euro. La această competiţie, au luat startul 10 dintre cei mai buni jucători ai sportului minţii din lume, printre care se numără şi Bogdan Deac (20 de ani), numărul 1 din ţara noastră. Ca şi la ediţia din 2021, şahistul vâlcean a primit o invitaţie din partea organizatorilor, pentru a putea participa la turneul care face parte din Grand Chess Tour, circuit fondat de fostul campion mondial Garry Kasparov.
Sportivul nostru are o comportare excelentă la competiţia din acest an, iar după cinci runde se află în partea superioară a clasamentului, cu o victorie şi patru remize. Joi, 5 mai, Bogdan Deac şi-a împărţit 1 punct cu rusul Ian Nepomniachtchi (locul 5 în lume), acelaşi deznodământ fiind consemnat şi a doua zi, în partida jucată cu Levon Aronian (din SUA) – locul 6 mondial. Sâmbătă, 7 mai, şahistul crescut la poalele Capelei l-a învins însă pe ungurul Richard Rapport (care ocupă poziţia a 10-a în ierarhia FIDE), iar în ultima zi din week-end a remizat cu azerul Shakhriyar Mamedyarov, câştigătorul turneului Superbet Chess Classic România din 2021. În fine, luni, 9 mai, şahistul vâlcean s-a duelat cu Alireza Firouzja (Franța) – locul 2 în lume, şi această partidă terminându-se tot remiză.
După cinci runde, pe primul loc în clasament se află Wesley So (din SUA) – 3,5 puncte, iar poziţiile 2-4 sunt ocupate de Levon Aronian (SUA), Maxime Vachier-Lagrave (Franța) şi Bogdan Deac – toţi cu câte 3 puncte. Marţi, 10 mai, va fi zi de pauză la Superbet Chess Classic România 2022, ultimele patru runde fiind programate în perioada 11-14 mai, când şahistul vâlcean îi va mai înfrunta, în ordine, pe Leinier Dominguez (SUA), Wesley So (SUA), Maxime Vachier-Lagrave (Franța) şi Fabiano Caruana (SUA) – locul 4 în lume.
Aflată pe val, după cele patru victorii consecutive obținute după plecarea antrenorului spaniol Arturo Alvarez și instalarea ca principal a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe