luni, decembrie 2, 2024
Sporturi

Bogdan Marinescu (DJST Vâlcea) a anunţat cum se va face premierea celor mai buni sportivi şi antrenori ai judeţului din acest an

857Vizualizari
Săptămâna trecută, reprezentanţii DJST Vâlcea au demarat acţiunea de colectare a celor mai bune rezultate înregistrare de sportivii din judeţul nostru în 2020, pentru alcătuirea clasamentului tradiţional de la final de an. Directorul Bogdan Marinescu a declarat că a solicitat deja Ministerului Tineretului şi Sportului mai multe detalii în legătură cu modul de organizare a premierii şi ne-a dezvăluit că instituţia pe care o conduce le va acorda performerilor din 2020 inclusiv recompense în bani.
„Pe lângă alcătuirea topului pe 2020, vrem să-i şi premiem pe cei mai buni sportivi din acest an. Nu va fi vorba însă de obişnuita festivitate de până acum, acea întâlnire clasică, în care îi adunam pe toţi sportivii şi antrenorii la un loc. Din cauza restricţiilor dure din această perioadă de pandemie, evenimentul nu va mai fi organizat astfel, ci îi vom chema pe rând la secretariatul DJST Vâlcea, din incinta Sălii Traian, pentru a le oferi premiile cuvenite. Ei vor veni la anumite ore, astfel încât să nu mai intre în contact unii cu alţii, pentru a respecta regulile de distanţare impuse de autorităţi. Pentru început, am demarat acţiunea de colectare a rezultatelor de la fiecare sportiv şi antrenor, iar în paralel facem şi cupele şi diplomele pe care le vom oferi performerilor. De asemenea, avem în intenţie să le oferim şi câte un premiu în bani, iar în acest sens ne vom interesa ce sumă avem la dispoziţie de la Ministerul Tineretului şi Sportului pentru acţiunea de la final de an”, a spus Bogdan Marinescu.