marți, octombrie 6, 2026
Fotbal Județean

Bogdan Mihăilă & Co. nu vor mai disputa săptămâna aceasta amicalul cu Ştiinţa Turceni, din deplasare

1.18KVizualizari

În ciuda faptului că a fost învinsă cu 4-2, Minerul Costeşti a oferit o replică bună echipei Flacăra Horezu, în amicalul de sâmbăta trecută, din Treapt. „Ortacii” au aliniat o formulă mult schimbată în acest duel, faţă de partida cu Unirea Bascov, din 31 iulie, mulţi dintre titularii de atunci fiind odihniţi. „Am jucat contra unei echipe de Liga a III-a care a avut un parcurs excelent în campionatul trecut, având în lot mulţi jucători de Liga 1. Ţinând cont că a plouat şi terenul era foarte greu, iar noi veneam după meciul de 120 de minute cu Bascov, mă aşteptam ca băieţii să fie mai obosiţi. Mi-a plăcut totuşi atitudinea lor! În pofida faptului că scorul ne-a fost nefavorabil, meciul din Treapt a fost bun pentru noi. În condiţiile în care am încercat tot felul de variante de echipă, nici nu ne-a interesat deloc rezultatul final, ci atitudinea jucătorilor şi implicarea lor în joc. Le-am oferit tuturor şansa să intre pe teren, iar printre cei folosiţi în Treapt s-a numărat şi Laurenţiu Nicolaescu. El se simte mai bine acum şi a jucat vreo 30 de minute”, a declarat Vlădoi.

Duelul cu vicecampioana din Gorj ar putea avea loc sâmbăta viitoare

Bogdan Mihăilă & Co. ar fi trebuit să dispute următorul meci amical în acest week-end, mai precis sâmbătă, 10 august, în deplasare, la Ştiinţa Turceni, formaţie care a terminat, ca şi echipa vâlceană, pe locul secund în divizia de elită din Gorj, la doar două „lungimi” în spatele campioanei Gilortul Tg. Cărbuneşti, care a promovat în Liga a III-a. Partida a fost însă amânată, în condiţiile în care pe „ortaci” îi aşteaptă, peste doar câteva zile, un duel extrem de greu, cu Flacăra Horezu, în turul 2 al Cupei României. Antrenorul-jucător Marius „Ţeţe” Vlădoi ne-a declarat că meciul cu vicecampioana din Gorj ar putea avea loc peste exact o săptămână, adică sâmbătă, 17 august.