miercuri, ianuarie 19, 2022
Administrație

Bogdan Ștefan a depus proiect pentru asfaltarea a 59 de străzi din Băbeni (15 km)

88Vizualizari
Primarul oraşului Băbeni, Bogdan Ștefan, speră să primească un răspuns favoriabil de la Ministerul Dezvoltării, pentru proiectul de asfaltare a 59 de străzi, pe o lungime totală de 15 kilometri, depus pe Programul Național „Anghel Saligny”. Edilul PSD a reamintit că, și la Compania Națională de Investiții, are câteva cereri de finanțare, printre care și pentru construirea unei săli de sport în satul Valea Mare.
„Am multe proiecte întocmite, inclusiv pentru eficientizarea energetică, depus la Agenția Fondului de Mediu. Vreau ca toate clădirile primăriei (casa de cultură, liceele, școlile) să fie anvelopate termic și dotate cu panouri fotovoltaice. Valoarea investiției se ridică la 9 milioane de lei și ar reduce cu 40 la sută consumul de energie electrică. Avem nevoie inclusiv de o piață modernă, un centru civic demn de un oraș”, a explicat primarul din Băbeni, social-democratul Bogdan Ștefan.