Primarul din Băbeni, Bogdan Ștefan, speră că, în maxim o lună, va ajunge la o înțelegere cu proprietarii Stadionului „Forestierul”, pentru cumpărarea lui. Aici, edilul PSD vrea să facă o bază sportivă modernă, cu vestiare mari, dotate cu masaj, saună și alte servicii de calitate.
„Mi-aș dori ca, în toamnă, să ne apucăm de lucrări. Sper să ajung la un acord cu proprietarii, adică, să obținem un preț bun. În ceea ce privește informația de a fuziona cu Minerul Costești pentru Liga a III-a, varianta nu ar fi fost deloc un avantaj pentru noi. Spun asta pentru că Viitorul Costești, cum trebuia să de numească echipa, primea bani din bugetul Primăriei Băbeni, deși nu ne aparținea și nici măcar nu juca la noi, pentru că, deocamdată, nu avem un stadion omologat. În mandatul acesta, mi-am propus ca obiectiv promovarea în Liga a III-a. Conducerea clubului FC Băbeni a solicitat un buget de 110 mii de lei, pentru desfășurarea activității. În ceea ce privește lotul, dacă vor fi jucători dornici să plece la un nivel superior, e clar că nu mă voi opune. Sunt convins că vom face o echipă bună pentru sezonul viitor”, a anunțat primarul Bogdan Ștefan.
Nou-promovată în Liga a IV-a, CS Păuşeşti-Măglaşi este marea surpriză a acestui sezon. După zece etape, Claudiu Dumitru şi colegii...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe