Budești e POWER anul acesta! 💪 A început returul cu un super-rezultat!
Viitorul Budești a obținut un rezultat WOW, în prima etapă din returul Ligii a IV-a. Ciprian Croitoru (din penalti) și Bogdan Țoiu (lob de la 35 de metri peste portar) au marcat pentru echipa antrenată de Tică Negrescu, în succesul cu scorul de 2-1, consemnat contra celor de la Oltețul Alunu. „Am produs o surpriză, de adevărat! Probabil că nimeni nu se aștepta la acest rezultat. Sunt uniți, iar asta e cel important atu al nostru. Adversarii au prins o zi mai slabă, cu siguranță. Am fost conduși cu 1-0, la pauză. Etapa următoare, vom merge la Mădulari, unde vom juca cu CS Gușoeni. Abordăm fiecare joc cu maximă determinare. Trebuie să fim modești, pentru că doar așa putem câștiga multe puncte. E important să fim toți prezenți la jocuri. Avem doar 16 jucători în lot, cu tot cu antrenorul Tică Negrescu. Avem un ajutor consistent din partea autorităților locale. Este implicare financiară din partea administrației, iar asta contează, dacă vrei rezultate bune”, a precizat Lucian Briceag.