Burleanu spune că există o presiune mare pe primăriile de comună: facem proiecte, dar cofinanțările ne doboară!
În ultimii doi-trei ani, primarul Cristian Burleanu a reușit să obțină finanțare pentru investiții importante în Sinești. Din păcate, spune el, administrația locală trebuie să aloce cofinanțare pentru aceste proiecte mari. “Anul acesta, Guvernul nu a făcut nicio rectificare bugetară anul acesta. Avem de achitat cofinanțări de 2,5 milioane lei, la căminul cultural, la grădiniță, plus la sala de sport. Sunt primării în județ care nu mai au bani de salarii, care nu au achitat drepturile către persoanele cu handicap chiar și de 4-5 luni. E o situație grea, pe care primarii nu au cum să o rezolve, fără sprijinul Guvernului. Degeaba facem proiecte multe, dacă partea noastră de finanțare e atât de mare, că ne doboară. Am colegi primari în județ care se gândesc serios să închidă primăriile, că nu mai au bani nici măcar pentru utilități…”, a declarat primarul din Sinești, Cristian Burleanu.