sâmbătă, martie 15, 2025
Fotbal Județean

Buşi, noul şef al CJA Vâlcea: „Vrem să ridicăm nivelul arbitrajului judeţean!”

1.6KVizualizari

Pentru Cătălin Buşi, vara a venit cu două mari bucurii, dacă se poate spune aşa. În primul rând, acesta a fost repromovat de CCA în lotul „fluieraşilor” de Liga I, astfel că, din noul sezon, va conduce partide la cel mai înalt nivel al fotbalului românesc. În al doilea rând, săptămâna aceasta, Buşi a fost instalat de noul şef al AJF Vâlcea, Adrian Comănescu, în funcţia de preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri. Sinceri să fim, probabil că această numire nu reprezintă totuşi o bucurie pentru „fluieraşul” în vârstă de aproape 39 de ani, deoarece „vine la pachet” cu o foarte mare responsabilitate, ţinând cont de numeroasele probleme cu care s-a confruntat arbitrajul vâlcean în trecut.
„Sunt onorat de numirea în funcţia de preşedinte al CJA, unde sper să am parte de multe realizări. Vrem să ridicăm nivelul arbitrajului judeţean, pentru că de acest lucru este mare nevoie. În Vâlcea, avem arbitri foarte talentaţi şi ne-am propus ca tot mai mulţi dintre ei să facă saltul în eşalonul superior. Altfel, trebuie să rezolvăm şi problema stringentă cu care se confruntă, în general, arbitrajul naţional. Mă refer aici la lipsa de arbitri! Vom organiza noi cursuri pentru cei care vor să devină cavaleri ai fluierului, cu speranţa că, pe viitor, tot mai mulţi vor şi rămâne angrenaţi în fenomen”, ne-a declarat Cătălin Buşi, după numirea în funcţia de preşedinte al CJA Vâlcea.