Primarul Adrian Catană vrea să le asigure locuitorilor din Amărăști servicii medicale de calitate, astfel încât să nu mai fie nevoiți să se deplaseze până la Drăgășani. Liberalul a anunțat că, în curând, va fi dat un folosință și un cabinet stomatologic, care va funcționa în cadrul dispensarului. „Sunt sigur că vom reuși să-i dăm drumul, iar asta cu sprijinul domnului profesor Gheorghe Iana, care a fost mereu dedicat comunității sale. Avem deja un medic de familie și vrem să mai aducem aparate de radiologie. Ne-am propus să depunem și proiecte pe programul de eficientizare a energiei, astfel încât să modernizăm școlile Nemoia și Palanga și sediul primăriei. Vom putea accesa aproape 3 milioane de lei, pentru anveloparea termică a clădirilor, schimbarea acoperișurilor și montarea de panouri solare. Documentațiile vor fi depuse la Fondul de Mediu. Sper să obținem finanțarea necesară”, a completat primarul liberal din comuna Amărăşti, Adrian Catană.
Pe lângă începerea lucrărilor de extindere rețelei de gaze naturale, pe încă 22 de kilometri, în această primăvară, la Păușești-Măglași...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe