joi, septembrie 12, 2024
Fotbal Diverse

Campioana Vâlcii s-a calificat en-fanfare la turneul semifinal de juniori A1. Elevii lui Venus şi Badea au câştigat ambele meciuri din faza interjudeţeană

1.45KVizualizari

Săptămâna trecută, au avut loc meciurile din prima manşă a fazei interjudeţene din cadrul Campionatului Naţional de juniori A1 (Under 19). Tragerea la sorţi a duelurilor dintre câştigătoarele competiţiilor judeţene a avut loc în luna februarie. Astfel, la această categorie de vârstă, campioana en-titre a Vâlcii, Cozia Călimăneşti (care şi-a adjudecat titlul judeţean pentru al doilea sezon consecutiv), a înfruntat reprezentanta Dâmboviţei, Viitorul I. L. Caragiale.

Ciprian Talpoş şi Mihai Nicula, autorii golurilor din manşa tur

Căpitanul Bogdan Biserică şi ceilalţi tineri fotbalişti din staţiune au avut o evoluţie foarte bună în prima partidă, din deplasare, care s-a disputat joi, 6 iunie, reuşind să se impună la limită, cu scorul de 2-1 (2-0). Cele două goluri ale echipei vâlcene au fost marcate de Ciprian Talpoş şi Mihai Nicula. Adversarii au înscris în repriza secundă, „dintr-un penalti inexistent”, aşa cum ne-a declarat Gheorghe Andreescu (alias „Pacu”), delegat la Cozia Călimăneşti.

Adrian Sârbu şi Rareş Busuioc (2) au semnat victoria de acasă

Manşa retur a avut loc duminică, 9 iunie, pe Stadionul „Cozia”, din Călimăneşti. Juniorii A1 antrenaţi de Gheorghe Venus şi Cornel Badea au câştigat şi această partidă, mult mai clar decât în deplasare, cu scorul de 3-1 (după 2-0, la pauză). Adrian Sârbu a fost cel care a deschis scorul în minutul 39, Rareş Busuioc l-a majorat în minutul 43 şi a marcat apoi pentru 3-0 în minutul 57. Oaspeţii au înscris la jumătatea reprizei secunde doar golul de onoare.
În acest al doilea duel, pentru echipa din staţune au evoluat următorii jucători: Bogdan Buzilă – Mădălin Cîrstinoiu, George Ancuţa, Valentin Irimia, Rareş Busuioc, Dragoş Busuioc, Adrian Mojoiu, Adrian Sârbu, Mihai Nicula (Florin Popa ’85), Bogdan Biserică (Gabriel Manta ’90+2), Rareş Tudose (George Pătru ’90+4).