luni, septembrie 9, 2024
Fotbal Diverse

„Campionii, campionii!” Performanţă de senzaţie a echipei Boromir! „Brutarii” lui George Frântu au câştigat şi Supercupa României!

2.42KVizualizari

În această seară, la Iaşi, a avut loc meciul din cadrul Supercupei României la minifotbal, între campioana en-titre a ţării, Nova Vita Tg. Mureş, şi deţinătoarea Cupei României la nivel naţional, Boromir Rm. Vâlcea. Partida s-a încheiat cu victoria la limită a formaţiei sponsorizate de George Frântu, care s-a impus la limită, cu scorul de 1-0. Unicul gol al duelului a fost marcat în prima repriză, de Robert Pârvu (component al echipei de Liga a III-a, Viitorul Dăeşti).
„A fost un meci echilibrat şi cât se poate de tacticizat!”, a spus, la final, Marian Dascălu, reprezentantul echipei Boromir, iar căpitanul formaţiei vâlcene, Laurenţiu Nicolaescu, a completat: „Este o victorie muncită, obţinută cu multă muncă şi determinare. Suntem foarte bucuroşi că ne-am trecut în cont acest nou trofeu!”.
„Brutarii” lui George Frântu au încheiat astfel un an 2019 de excepţie, în care şi-au trecut în cont două trofee importante la nivel naţional: Cupa României şi Supercupa României. Felicitări şi mult succes, băieţi, în continuare! 2020 poate fi un an şi mai bun!

Vom reveni cu mai multe amănunte despre această performanţă uriaşă a echipei BOROMIR în ediţia tipărită a ziarului TRIBUNA VÂLCEANĂ, care va apărea la chioşcuri marţi, 29 octombrie!