Campionul mondial Adrian Maxim se antrenează la Rm. Vâlcea, pentru Piramida de 4, Colosseum, de la Sibiu (25 octombrie)
Adrian Maxim (65 de kilograme) se numără printre cei mai titraţi luptători români de kickboxing ai momentului, cu zeci de medalii obţinute în carieră, printre care şi un titlu mondial. El se antrenează, de câteva zile, la Rm. Vâlcea, în sala de box de la CSŞ Rm. Vâlcea, în perspectiva noilor competiţiile internaţionale. „Am la activ peste 60 de meciuri la nivel de profesionişti. Am participat la gale puternice, în China, SUA, Europa… Am mers inclusiv în Promoţia Glory. La kick, lupt din anul 2005. Am luat destui pumni în cap, până acum, cum se spune în acest sport. Am ales să vin la Rm. Vâlcea, să mă antrenez cu Mihai Barbu, pentru că îl cunosc foarte bine, încă de pe timpul când el era sportiv şi ne pregăteam împreună în Bucureşti, la Respect Gym, cu Alin Panaite. Am o colaborare foarte bună cu el. Este un băiat superprofesionist. Obiectivul meu în viitorul apropiat va fi ca, pe 25 octombrie, să câştig Piramida de 4, Colosseum, de la Sibiu. Aici, voi susţine, mai întâi, un meci contra unul italian şi, dacă voi câştiga, îl voi înfrunta apoi pe câştigătorul duelului dintre un moldovean şi un olandez. Sunt încrezător că pot ridica centura deasupra capului!”, a precizat Adrian Maxim.




