Când iubești fotbalul, nu există limite! Cătălin Gulioiu a făcut peste 1300 de km ca să joace pentru Tomșani. ⚽️⚽️⚽️“Microbul e prea puternic!”🤩🤩🤩
Cătălin Gulioiu a deschis scorul pentru Unirea Tomșani, în succesul cu scorul de 3-1 obținut de echipa sa, în deplasare, la Foresta Malaia. Iar sacrificiul pe care l-a făcut să vină la meci a fost URIAȘ.🤗🤗🤗 Astfel, el s-a întors din vacanța petrecută în Bulgaria, și-a dus copiii la bunici, în Berbești, s-a întors în București, iar, de acolo, împreună cu Marius Păun și Alex Chirvăsuță, a plecat la Malaia…👌👌👌 În total, 1300 de kilometri. Iar, după jocul câștigat în nordul județului, s-a întors în capitală, deoarece este angajat în cadrul MApN și trebuia să se prezinte la job. Adică, a mai făcut la volan 250 de kilometri…❤❤❤ “Efortul acesta l-am făcut datorită gupului foarte frumos de la Tomșani și pasiunii mele pentru fotbal. Eu stau în București, deoarece lucrez în MApN… Făceam același lucru și când eram la Alunu. Am jucat și în Liga a III-a mult. La Tomșani, îmi place faptul că s-a format o echipă unită… Altfel, nu veneam! Bebe Gârlă m-a adus la Tomșani. Avem transferuri noi. Mi se pare că suntem mai puternici decât în sezonul trecut! Eu vreau să ne batem pentru un loc în primele 5… E clar că ne va fi greu, dar e bine să ai un obiectiv cât mai îndrăzneț! Colegii mei de la București, Marius Păun și Alex Chirvăsuță au și ei multe meciuri la Liga a III-a… Vor fi mare ajutor echipei”, a spus Cătălin Gulioiu.⚽️⚽️⚽️