Cătălin Bucă a adus deja 3 jucători de la Tg. Jiu. Miercuri, prezintă noua echipă din Horezu, în Cupa României
Miercurea aceasta, de la ora 17.30, Flacăra Horezu va disputa primul meci oficial din actuala stagiune, în Cupa României, pe terenul echipei Cozia Călimănești. Cătălin Bucă, noul antrenor din Treapt, a precizat că a reușit să facă un lot cu care să participe în această competiție. “Cu siguranță, vor veni în probe și alți jucători… Acum, avem semnate contracte cât pentru a face o echipă, ca să jucăm cu Cozia Călimănești, în cupă. Vor fi noutăți de la Tg. Jiu, din Craiova și din Vâlcea. Săptămâna aceasta, vom avea mimim 13-14 contracte. Voi mai aduce maxim 6-7 fotbaliști. Am semnat deja cu Caralicea, Filip și Cornicioiu – toți 3 de la Tg. Jiu. Încerc să aduc 1-2 jucători cu experiență. Amicale vom avea cu Sparta Rm. Vâlcea, sâmbătă, la Rm. Vâlcea, de la ora 11.00. Apoi, săptămâna viitoare, cu Viitorul Dăești!”, a declarat Cătălin Bucă.