Surpriză uriașă! 🥰🥰🥰Cătălin Bucă – antrenor principal la Flacăra Horezu.👌👌👌 Mâine, are primul antrenament!
Cătălin Bucă a fost contactat de oficialii de la Flacăra Horezu, pentru a prelua echipa de Liga a III-a, în perspectiva noului sezon competițional. Contactat telefonic, el a confirmat informația și a făcut următoarea declarație: „Sincer, nu puteam refuza această ofertă, mai ales că mi s-a oferit șansa de a face ceva frumos la nivel național pentru Horezu, care are tradiție în fotbal. Îmi pare rău că a trebuit să renunț la Minerul Berbești, deoarece am foarte mulți prieteni acolo. Laurențiu Gherghe, reprezentantul clubului din Berbești, mi-a spus așa: mă bucur pentru tine, dar plâng pentru mine. Îi mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce face pentru fotbalul din Berbești. E un om de milioane! Mâine, voi avea primul antrenament cu Flacăra Horezu. O să aduc jucători din Tg. Jiu, vor veni alții și din Vâlcea, plus cei care sunt deja în lot. Îmi doresc mult să facem treabă de calitate. Asta am și cerut! Altfel, nu aș fi venit niciodată la Horezu. Liga a III-a este o provocare nouă pentru mine. Ca antrenor, vrei mereu să urci cât mai sus. Iar eu voi face tot posibilul să ajut, mai ales ca fotbalul mi-a dăruit momente de neuitat„.😍😍😍