Diverse

Cătălin Bucă l-a adus pe Marian Hera la Minerul Berbești

1.26KVizualizari

Marian Hera nu a ajuns la nicio înțelegere cu autoritățile locale din Tomșani și, din sezonul viitor, va face parte dintr-un alt proiect fotbalistic. Astfel, el a fost cooptat de prietenul său Cătălin Bucă în lotul clubului Minerul Berbești. „Eu și Marian ne cunoaștem de mult timp. L-am luat aproape de mine ca să mă ajute în Liga a IV-a. El va veni și cu doi-trei jucători buni. Sunt șanse importante să aducem și noi sponsorizări la club în perioada următoare. Ne mișcăm bine, ca să facem ceva mult mai frumos din sezonul viitor. Sâmbăta aceasta, de la ora 20.00, vom juca în nocturnă un nou meci amical, cu Petrolul Stoina. În ultimul joc, cu AS Făurești, ne-am impus cu 3-1. Am rulat și câțiva juniori cu acest prilej„, a precizat Cătălin Bucă.