Cătălin Flămânzeanu: “Antrenorii de la FC Oltenia au o politică faină cu juniorii: neglijezi școala, nu joci!”
FC Oltenia este unul dintre cele mai puternice cluburi de copii și juniori din Vâlcea, cu rezultate deosebite obținute în ultimii ani la diverse turnee naționale. Cătălin Flămânzeanu, unul dintre cei care susțin de ani buni acest proiect sportiv, a precizat că antrenorii din cadrul centrului au un merit deosebit în ceea ce privește promovarea tinerelor talente și că există reguli stricte când vine vorba de performanță. “Să știți că, pe lângă calitatea ridicată a antrenamentelor, antrenorii de la noi urmăresc cu atenție și rezultatele la învățătură ale copiilor. Adică, se interesează dacă sunt serioși la școală, vorbesc mereu cu părinții că e important să nu neglijeze acest aspect. Au fost cazuri în care anumiți copii nu au mai fost primiți o perioadă la antrenamente și nici la meciuri din cauza absențelor sau a notelor foarte slabe. Și chiar nu glumesc deloc! Antrenorii le explică că nu se poate face performanță fără școală, iar un viitor frumos are la bază educația. Să știți că juniorii cei mai buni sunt buni și la școală. Există o strânsă relație între performanețele din teren și cele la învățătură”, a precizat Cătălin Flămânzeanu.