Catrina a obținut 4 milioane de euro, pentru dezvoltarea și înfrumusețarea localității Crețeni
Primarul Constantin Catrina a reușit să acceseze finanțări deosebit de importante, pe programe guvernamentale și europene, pentru dezvoltarea localității Crețeni. Astfel, pe lângă introducerea sistemului public de canalizare, investiție aprobată pe Programul Național “Anghel Saligny”, reprezentatul PER a mai atras fonduri și pentru: reabilitarea moderată a clădirii primăriei, realizarea PUG-ului comunei, două stații de încărcare a mașinilor electrice, GIS-ul comunei, reabilitarea Casei Medicului (care va fi destinată și persoanelor vulnerabile), eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale Crețeni (prin montarea de pompe de căldură, panouri fotovoltaice, centrală termică nouă), reabilitarea moderată a centrului de zi și a grădiniței. “Mai avem în plan să montăm stații de autobuz moderne, cu aer condiționat. E vorba de 10 stații în valoare de 1 milion lei, la 1 kilometru distanță una de cealaltă. Mai am un proiect european de racordare la canalizare a 100 de familii cu o situație financiară delicată, plus altul pe GAL, pentru achiziționarea unui tractor, dar și pentru montarea unui sistem de supraveghere video în toată localitatea… În total, e vorba de finanțări de 4 milioane de euro, adică, aproximativ 200 de miliarde de lei vechi, pe care le-am obținut în doar 1 an”, a spus primarul din Crețeni, Constantin Catrina.