marți, ianuarie 14, 2025
Administrație

Cazicom va asfalta 26 de străzi, în lungime totală de 6,9 km, la Perişani

464Vizualizari
Dumitru-Sorin Leonte, viceprimarul cu atribuţii de primar din Perişani, aşteaptă un semn de la Ministerul Dezvoltării, pentru a semna contractul de finanţare pentru proiectul pentru care administraţia locală a obţinut finanţare, în vara anului 2022, prin programul „Anghel Saligny”. Este vorba de asfaltarea a 26 de străzi, în lungime totală de 6,9 km, pentru care s-a alocat suma de 14,1 milioane de lei. Între timp, conducerea administraţiei din Perişani a anunţat că s-a finalizat deja şi licitaţia de execuţie a lucrărilor.
„Licitaţia a fost organizată cu clauză suspensivă şi a fost câştigată de Cazicom. Am purtat deja discuţii cu reprezentanţii acestei firme şi i-am anunţat că lucrarea nu nu poate începe până ce nu vom semna şi contractul de finanţare. Se cunoaşte foarte bine care e procedura pentru o licitaţie cu clauză suspensivă, practic, asta înseamnă că nu există, deocamdată, o sursă de finanţare. Dar, aşteptăm din zi în zi să fim să semnăm contractul de finanţare, iar imediat după ce ne vom întoarce de la Guvern vom semna şi contractul cu constructorul şi vom putea da drumul la lucrări. În vară, am încărcat ultimele clarificări în platforma online a Ministerului Dezvoltării, iar acum cred că totul e OK. După ce se vor verifica toate documentele, sunt convins că vom fi chemaţi să să semnăm contractul de finanţare. Sperăm ca acest lucru să se întâmple până pe 11-12 noiembrie, când vor avea loc Zilele Comunei şi să le dăm o veste bună locuitorilor, în ceea ce priveşte începerea lucrărilor de asfaltare. Nu ştim dacă se poate lucra iarna aceasta, dar cum anotimpul rece e din ce în ce mai blând şi pe meleagurile noastre, cred că se va putea face măcar pregătirea drumurilor, urmând ca în primăvară să se şi asfalteze primele tronsoane”, a dezvăluit Dumitru-Sorin Leonte (FOTO).