duminică, februarie 16, 2025
Diverse

Ce poate fi mai frumos?! Luca Văduva a făcut senzație contra “U” Cluj: 3 goluri și două assist-uri. Chiar de ziua lui Puiu Nițulescu!

1.15KVizualizari

Luca Văduva a cucerit Craiova, după ce a reușit să facă senzație la clubul lui Rotaru, în cele patru meciuri disputate până acum, în Liga Elitelor. În partida cu „U” Cluj, care a avut loc sâmbătă, el a marcat trei goluri și a dat două assist-uri, în victoria cu scorul de 7-3. „Luca Văduva a fost selecționat la naționala României Under 15. Chiar de ziua mea de naștere, mi-a făcut cel mai frumos cadou! El va participa într-un stagiu de pregătire la Cluj-Napoca, iar, pe 30 septembrie și 2 octombrie le va înfrunta pe Bulgaria și Moldova. E o realizare fantastică nu doar pentru mine, ci pentru tot județul Vâlcea. Luca Văduva are până acum 4 meciuri, 4 victorii. Să nu uităm că el a plecat de la un club mic, Viitorul Dăești, adică, de la țară, cum se spune. Are echipă fantastică la Universitatea Craiova! Au fost aduşi jucători din toată țara. El joacă atacant lateral. E și un băiat foarte serios, iar asta face diferența. Copilul era supărat că nu îi venise convocarea. Dar, până la urmă, și-a văzut visul împlinit. Am mai spus: greul abia acum începe! De azi încolo i-am spus că trebuie să se pregătească și mai bine. E un copil cu bun simț. Eu mi-am respectat mereu meseria de antrenor, iar părinții trebuie să aibă răbdare și încredere în mine. Vâlcea mai are un jucător la naționala României U15, Gabriel Sanda, care a plecat de la iSport şi e legitimat la Academia Hagi. Şi el e un băiat extraordinar, foarte-foarte bun!”, a declarat Puiu Nițulescu.