Săptămâna trecută, FRF a anunţat numele noilor selecţioneri ai naţionalelor Under 21 şi Under 20 ale ţării noastre. Este vorba de Emil Săndoi (57 de ani) şi, respectiv, de Daniel Pancu (44), care i-au înlocuit pe Florin Bratu şi, respectiv, pe Bogdan Lobonţ. În 2023, ambii vor face pereche pe banca reprezentativei U 21, la turneul final al Campionatului European rezervat acestei categorii de vârstă, la care România e calificată în calitate de gazdă.
Printre jucătorii pe care Emil Săndoi se va baza la naţionala Under 21 se va număra şi Victor Dican (ce va împlini 22 de ani pe 11 octombrie), acesta fiind legitimat în prezent la FC Botoşani. Şi Daniel Pancu – cunoscut până de curând pentru rolul de analist pe teme de fotbal la DigiSport – va conta pe serviciile unui fotbalist vâlcean: Ştefan Pănoiu, de la Rapid Bucureşti. Nu trebuie uitat faptul că, în 2019, tocmai „Pancone” este cel care l-a adus pe acesta la gruparea din Giuleşti. Tânărul jucător care va aniversa 20 de ani pe 23 septembrie va avea astfel şansa de a lucra din nou cu fostul său antrenor şi de a deveni liderul generaţiei sale. Anul trecut, vâlceanul a primit şi banderola de căpitan al naţionalei Under 20, pe vremea când aceasta era pregătită de Bogdan Lobonţ.
Luna viitoare, mai precis pe 8 februarie, arbitrii vâlceni vor susține testele fizice și teoretice. Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe