duminică, decembrie 5, 2021
Administrație

Cel târziu în martie, încep lucrările la sala de sport din Oveselu (Măciuca)

389Vizualizari
Anul acesta, cu finanțare din bugetul local, Mugur Mărcoianu va moderniza centrul civic al localității Măciuca. Proiectul se anunță deosebit, cu pavaj modern, spații verzi, arbori ornamentali, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. Liberalul a mai precizat că, și anul acesta, Primăria și Consiliul Local vor recompensa financiar elevii cu rezultate bune la învățătură.

„Anul trecut, am depus proiectul privind dotarea cu tablete a elevilor și cu laptopuri și camere wireless a profesorilor, pentru excelenta desfășurare a școlii on-line. E bine, totuși, că elevii se vor întoarce la școală din semestrul 2, deoarece au mare nevoie de învățământul în format clasic, care e mult mai eficient. Am mai pregătit proiecte şi pentru modernizarea drumurilor. La CNI, suntem prinși deja în lista de sinteză cu documentația privind asfaltarea a 26 de străzi. Sperăm să ne fie aprobată finanțarea cât mai repede şi să ne apucăm de treabă. În luna martie, cel târziu, vor începe și lucrările de construire a sălii de sport din satul Oveselu, investiția fiind finanțată tot prin Compania Națională de Investiții”, a precizat primarul PNL din comuna Măciuca, Mugur Mărcoianu.