luni, iulie 13, 2026
Diverse

Centrul de Permanenţă din Ostroveni va asigura asistenţa medicală pentru urgenţe de cod „verde” în perioada zilelor libere de Revelion

991Vizualizari
Centrul de Permanenţă din Ostroveni, instituţie administrată de Primăria municipiului, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea, este pregătit să asigure asistenţa medicală pentru urgenţe de cod „verde” în perioada sărbătorilor de sfârşit de an. Astfel, începând de joi, 31 decembrie, de la ora 20.00, şi până luni, 4 ianuarie 2021, la ora 8.00, cei nouă medici de familie care lucrează în cadrul Centrului, împreună cu asistenţii lor, vor sta la dispoziţia celor care se confruntă cu probleme medicale mai puţin grave. Totodată, personalul Centrului va putea fi apelat pentru îndrumări de specialitate şi la numarul de telefon 0350-802.422.
În perioada recentei mini-vacanţe de Crăciun, instituţia ce funcţionează la parterul fostului cămin al Liceului Ferdinand I din cartierul Ostroveni a asigurat servicii medicale pentru 58 de râmniceni.
Informaţiile au fost furnizate de Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.