Cernișoara, invincibilă în retur! 4 din 4 pentru trupa lui Dican
Cavalerul Trac Cernișoara a fost condusă încă din minutul 5 al partidei disputate în deplasare, la Păstorul Vaideeni. Trupa finanțată de Robert Dican a reușit însă să întoarcă scorul până la pauză, prin golurile marcate de Laurențiu Ancuța și Cosmin Șoșoi. “În repriza a doua, Vaideeni a reușit să egaleze, însă Toni Nicolae ne-a adus victoria: rezultat final, 3-2! El a marcat și etapa trecută, din două lovituri de la 11 metri, în urma cărora am obținut 3 puncte. Le mulțumim tuturor celor care au venit la Vaideeni să ne susțină. E important să avem susținători chiar și în meciurile din deplasare. Le dedicăm această victorie. De asemenea, îi urăm un călduros La Mulți Ani colegului nostru, Vlad Chituc, care a împlinit 28 de ani”, a declarat Mihai Moldovan, jucător la Cav. Trac Cernișoara.