marți, septembrie 15, 2026
Handbal

Chiar dacă a terminat doar pe locul 3 la turneul din Bănie, SCM Rm. Vâlcea și-a adjudecat unul dintre premiile individuale

351Vizualizari
SCM Rm. Vâlcea a terminat doar pe locul 3 Cupa Craiovei, competiție care a avut loc în perioada 14-16 august, în Bănie. La final, formația din Sala Traian și-a adjudecat însă unul dintre premiile individuale oferite de organizatori. Karoline Lund (26 de ani) – FOTO – a marcat cele mai multe goluri (21, în total), astfel că a fost recompensată cu trofeul rezervat golgheterei turneului. Așa cum se cunoaște, norvegianca a fost ultima jucătoare pe care gruparea de la poalele Capelei a transferat-o, mutarea fiind anunțată pe 16 iunie.
Celelalte două premii individuale de la Cupa Craiovei au revenit unor componente ale echipei organizatoare, ambele fiind „straniere”. Astfel, distincția pentru cel mai bun portar a fost câștigată de spanioloaica Darly Zoqbi de Paula, care face în continuare senzație între buturi, chiar dacă va împlini în curând, pe 25 august, vârsta de 43 de ani (!!!). Pe de altă parte, croata Valentina Blazevic (31 de ani) și-a adjudecat premiul pentru MVP-ul turneului.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea