vineri, octombrie 4, 2024
default
Administrație

Cimitirul Râureni, aproape de finalizare – foarte curând, 600 de locuri de veci vor putea fi concesionate, la cerere, încă din timpul vieții

443Vizualizari
Inițiat de primarul Mircia Gutău, un proiect de act normativ, pus în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Municipiului și care va fi supus aprobării Legislativului local în următoarea sa ședință, propune ca 600 de locuri de veci de la cimitirul Râureni – aflat în fază avansată de realizare – să poată fi concesionate (pe 7 sau 25 de ani) înaintea decesului și nu doar ulterior, cum este în prezent. Această excepție va fi valabilă numai pentru cimitirul din sudul Râmnicului, fondurile astfel obținute urmând să fie folosite de Piețe Prest SA – compania publică locală ce administrează cimitirele orașului – pentru amenajările necesare. Imediat după adoptarea hotărârii de consiliu, opțiunea concesionării celor 600 de locuri de veci din timpul vieții va deveni validă.
default
Amenajat în apropiere de Târgul de săptămână, Cimitirul Râureni are o capacitate totală de 1700 de locuri, aranjate într-o ordine bine stabilită, la care se va ajunge pe alei amenajate modern. Cimitirul mai are o capelă, spații administrative, o sală de mese pentru praznice, o sală în care se vor putea desfășura priveghiurile, precum și grupuri sanitare. Spațiul este împrejmuit, există o rețea de iluminat public, iar accesul auto și pietonal va fi clar stabilit, astfel încât liniștea celor răposați să nu fie tulburată. Implicarea Piețe Prest SA nu se va limita doar la administrarea cimitirului, societatea intenționând să realizeze și lucrări funerare de calitate la tarife cu mult mai reduse decât cele practicate în prezent pe piața de profil.
• Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea