SCM Rm. Vâlcea se va reuni la începutul săptămânii viitoare (pe 15 iulie), dar în efectiv incomplet, iar asta deoarece nu toate componentele lotului vor participa la pregătirile din perioada următoare. Astfel, staff-ul tehnic condus de norvegianul Bent Dahl (care va fi ajutat în continuare de danezul Rasmus Rygaard Poulsen) nu va avea la dispoziţie cinci jucătoare de bază. Astfel, de la reunire vor lipsi motivat „stranierele” Nathalie Hagman (din Suedia), Alicia Toublanc (Franţa) – FOTO, Natasa Ljepoja (Slovenia), Julia Maidhof şi Mia Zschocke (ambele din Germania). Motivul este acela că handbalistele respective au fost convocate la naţionalele pe care le reprezintă şi vor participa alături de acestea la Jocurile Olimpice de la Paris, care vor avea loc în perioada 26 iulie – 11 august.
„Nu toate sportivele vor fi prezente la reunire (n.r: pe 15 iulie), fiindcă Jocurile Olimpice de la Paris vor începe în curând. Cu acest prilej, suntem mândri că vom fi reprezentați la cea mai importantă competiție de Nathalie Hagman (Suedia), Natasa Ljepoja (Slovenia), Julia Maidhof (Germania), Mia Zschocke (Germania) şi Alicia Toublanc (Franţa)”, au anunţat oficialii de la SCM Rm. Vâlcea, pe pagina de Facebook a clubului.
Turneul de handbal feminin din cadrul Jocurilor Olimpice din Franţa va aduna la start 12 echipe, care au fost împărţite în două grupe de câte şase. În Grupa A, au fost repartizate Norvegia, Germania, Slovenia, Suedia, Danemarca şi Coreea de Sud, iar din Grupa B fac parte Ungaria, Ţările de Jos, Spania, Franţa, Brazilia şi Angola. Acestea se vor înfrunta după modelul clasic (fiecare cu fiecare), iar apoi primele patru clasate din fiecare grupă vor accede în sferturi, fază din care competiţia va continua în sistem eliminatoriu.
SCM Rm. Vâlcea a marcat de 50 de ori la CSM Tg. Mureș, în turul 1 al Cupei României. Din...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe