Cinci tineri fotbalişti de la Flacăra Horezu dau probe pentru selecţionata Under 13 a judeţului
La mijlocul acestei săptămâni, în Vâlcea, vor avea loc selecţii pentru constituirea reprezentativei Under 13 a judeţului. Printre cei care vor fi urmăriţi de antrenorii Emil Popescu şi Dan Bărbuţ se vor număra şi cinci tineri fotbalişti de la Flacăra Horezu. Potrivit afirmaţiilor antrenorului-jucător al echipei vâlcene de Liga a III-a, din Treapt vor fi prezenţi la ampla campanie de selecţie Valentin Vlad (mijlocaş central), Matei Şainescu (mijlocaş stânga), Alexandru Catalinoiu (mijlocaş central), Dragoş Băluţă (atacant) şi Andrei Huruială (mijlocaş dreapta), toţi aceştia fiind născutţi în 2006. „Ne bucură faptul că şi tinerii noştri fotbalişti din Horezu sunt vizaţi pentru selecţionata judeţului, de unde pot ajunge ulterior chiar la lotul naţional rezervat acestei categorii de vârstă. În Treapt, sunt mulţi copii cât se poate de talentaţi, care vor să facă pasul pe viitor spre marea performanţă”, a afirmat Adi Popa, cel care se ocupă împreună cu Florin Matache de pregătirea celor două grupe juvenile de la Flacăra Horezu (Under 13 şi Under 15).