CJ Vâlcea face două investiții mari la Popești, urmând să se creeze 40 de noi locuri de muncă
Primarul Aurora Măgura a anunțat că, în curând, Consiliul Județean Vâlcea va începe în localitatea Popești lucrările de amenajare a unui centru de servicii de recuperare neuromotorie, pentru persoane adulte cu dizabilități. Suprafața clădirii va fi de 250 de metri pătrați, unde vor funcționa cabinete dotate cu toată aparatura necesară. De asemenea, va fi amenajat și un spațiu verde, în suprafață de peste 1000 de metri pătrați. “Centrul de servicii Sfinții Mihail și Gavril va funcționa în satul Curtea, pe perioada zilei… Domnul președinte Constantin Rădulescu a văzut spațiul pe care îl avem la dispoziție și a venit cu această propunere care ajută mult comunitatea locală și nu numai. Aici, vor fi create vreo 20 de noi locuri de muncă. Plus că tot Consiliul Județean vrea să facă și un cămin pentru persoanele vârstnice, precum cel existent la Roești, unde, de asemenea, vor mai fi încă 20 de persoane angajate. Crearea de locuri de muncă devine o prioritate pentru toți primarii. Mă bucur mult că și la Popești se va investi în servicii medicale moderne destinate persoanelor cu probleme. Mulțumim conducerii Consiliului Județean Vâlcea”, a precizat primarul din Popești, Aurora Măgura.