Fotbal Județean

Claudiu Dumitru a adus victoria pentru Păuşeşti Măglași, după un gol marcat în minutul 90

1.02KVizualizari
Viitorul Păușești Măglași a avut parte de un meci de infarct, chiar pe teren propriu, cu Forestierul Romani, în care a reuşit să se impună, in extremis, cu scorul de 3-2. Claudiu Dumitru a izbutit să înscrie pentru prima dată în ultimii doi ani (perioadă marcată de lipsa competițiilor, din cauza Covid-19) și să aducă echipei sale 3 puncte deosebit de importante. Acesta a relatat, pe scurt, cum a decurs meciul pe care Viitorul Păuşeşti Măglaşi putea să-l piardă printre degete.
„Forestierul Romani a deschis scorul în prima repriză. Asta după ce noi am avut cel puțin 4-5 ocazii mari de a marca. Dar, în situații de singuri cu portarul, am șutat pe lângă poartă, peste poartă. Aşadar, am început bine, dar, totuși, am fost conduși. Am reușit să egalăm prin golul lui Adi Pâslaru, care a primit o pasă de la Bobi Borboană. Chiar Bobi a reușit apoi să ducă scorul la 2-1, după un șut cu latul, din 6 metri. A urmat o eliminare pentru Forestierul Romani, după ce un jucător advers a avut un atac cu talpa pe tibia unui coleg al nostru. Bineînțeles, am crezut că meciul va fi al nostru și, deși am atacat, am primit gol în inferioritate numerică și s-a făcut 2-2. Asta se întâmpla în minutul 75. Ne-am creat, din nou, alte ocazii monumentale. Numai Alex Ionescu, colegul nostru, a trimis mingea de două ori puțin peste poartă. În plus, au mai fost alte şuturi pe spațiul porții. Nu am reușit să ne concentrăm deloc prea bine, chiar dacă am avut superioritate pe teren. În minutul 90, la un corner pentru noi, am fost prezent în careu şi am reușit să trimit mingea în plasă, cu latul. Sincer, era păcat să nu câștigăm, la cum a decurs meciul. Dedicăm victoria lui Iulian Bordenciu, care a suferit o accidentare la gleznă”, a declarat Claudiu Dumitru, jucător şi oficial la Viitorul Păuşeşti Măglaşi.
După cinci runde, echipa de fotbal din comuna administrată de primarul Alexandru Dediu ocupă primul loc în clasamentul Seriei Vest din Liga a VI-a, cu 13 puncte în cont şi un golaveraj de 22-7.