Fotbal

Claudiu Niculescu şi Alexandru Pelici au făcut rocadă la CS Mioveni

1.3KVizualizari

• ca pe vremuri în Zăvoi, în „afacerea CSM Rm. Vâlcea / Damila Măciuca / Metalul Reşiţa”

Înfrângerea din meciul cu „U” Cluj (0-3), de luni, 26 octombrie, a dus la demiterea lui Claudiu Niculescu din funcţia de antrenor principal al echipei CS Mioveni. Acesta a fost înlocuit cu Alexandru Pelici, care tocmai plecase de la CSM Reşiţa în urmă cu nici două săptămâni, mai precis pe 17 octombrie, după eşecul ruşinos cu Pandurii Tg. Jiu (1-2).
Aşa cum se cunoaşte, în vara anului 2013, Claudiu Niculescu şi Alexandru Pelici se aflau pe băncile tehnice ale echipelor Damila Măciuca şi, respectiv, CSM Rm. Vâlcea, când s-a produs rocada din Zăvoi dintre cele două grupări. Pelici a plecat atunci cu Cătălin Rufă la Metalul Reşiţa, iar Niculescu a venit cu Dan Niţu la CSM Rm. Vâlcea, după ce cei doi oameni de afaceri au devenit, dintr-o semnătură, acţionari majoritari la clubul celuilalt. O mutare încă unică în România!