Clubul Chimia, premiat de DJST Vâlcea, pentru că în 2019 a avut cei mai mulţi sportivi în Top 15
Cu ocazia premierii celor mai buni 15 sportivi ai judeţului în 2019, directorul executiv al DJST Vâlcea, Bogdan Marinescu, a oferit o cupă şi diplomă şi Clubului Sportiv Chimia, care e condus de Lelioara Alexandrescu. În clasamentul final din acest an, Chimia a avut cei mai mulţi sportivi recompensaţi (11). „Chimia e cel mai mare club de performanţă sportivă din Vâlcea, iar doamna Alexandrescu a fost, din nou, an de an şi lună de lună, alături de sportivi, uneori inclusiv la competiţii. Nu pot decât s-o felicit pentru acest lucru”, a subliniat Bogdan Marinescu.
„Într-adevăr, avem mulţi sportivi şi în topul anului 2019! Şi de această dată, am obţinut un număr foarte mare de medalii (181), la Campionate Naţionale, Europene şi Mondiale sau la Balcaniade. Îi felicit pe toţi sportivii şi pe toţi antrenorii pentru că au muncit enorm de mult în 2019, pentru a reuşi aceste rezultate deosebite. Ţin să mulţumesc directorului Bogdan Marinescu şi Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea, pentru că s-au gândit la aceşti minunaţi performeri, pentru a le oferi cât de cât nişte premii. Ne pare rău că nu am putut să-i stimulăm însă şi pe antrenori. Dar, va urma Gala Sportului Vâlcean, organizată de Primăria Râmnicului şi Consiliul Judeţean, unde vor fi remuneraţi şi aceştia pentru rezultatele minunate pe care le-au obţinut în ultima perioadă. Doresc tuturor sportivilor Sărbători Fericite şi multă sănătate, cu speranţa că anul viitor vor reuşi să obţină rezultate şi mai bune. Mai ales că în 2020 va avea loc o mare competiţie, în speţă Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ar fi cu adevărat extraordinar să avem şi noi pe cineva acolo, clubul Chimia sau judeţul nostru. Nu le rămâne sportivilor decât să muncească pentru a avea rezultate la fel de bune şi anul viitor, ca să fie premiaţi din nou”, a spus directoarea Clubului Sportiv Chimia, Lelioara Alexandrescu, la festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi ai Vâlcii, organizată vinerea trecută, de DJST.