În week-end, mai precis pe 5-6 aprilie, echipa de volei a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a participat în faza interjudeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, la licee. Competiţia a avut loc la Rm. Vâlcea, în Sala Capela, iar tinerii sportivi pregătiţi de profesorul Marius Mărgărit au reuşit s-o încheie pe locul 1, astfel că şi-au acontat biletele pentru turneul final.
Întrecerea de la finele săptămânii trecute a adunat la start cinci echipe, împărţite în două grupe. Iniţial, CNMB a evoluat alături de LPS Târgovişte şi Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung, în faţa cărora s-a impus de fiecare dată cu 2-0. În cealaltă grupă, CNNT Craiova a înfruntat-o doar pe Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina, pe care a învins-o fără probleme. În aceste condiţii, Vâlcea şi gruparea din Dolj s-au înfruntat apoi în finala mare, iar victoria a revenit voleibaliştilor de la CNMB, cu 2-1. Pe locul 3, s-a clasat formaţia din Câmpulung, care a dispus de cea din Slatina în finala mică, iar ultima poziţie a fost ocupată de echipa din Dâmboviţa.
Pentru supervizarea competiţiei din Sala Capela a fost desemnat Aurelian Roşca (fost antrenor de handbal feminin la cel mai înalt nivel, care a activat la mai multe echipe din ţară, precum Oltchim, Minaur Baia Mare, CSM Bucureşti şi altele), el fiind în prezent inspector şcolar. Arbitrii turneului zonal al ONSŞ la volei – licee au fost Ioan Dârnescu, Delia Croitoru şi Laurenţiu Dobrin.
Marius Mărgărit: „Ne-am luat revanşa în faţa Craiovei! 2024 este anul Vâlcii!”
„Am avut o evoluţie foarte bună la această competiţie şi am reuşit să obţinem calificarea la finala pe ţară. Ultimul meci, cu CNNT Craiova, a fost unul echilibrat şi foarte frumos, în condiţiile în care s-au înfruntat două echipe extrem de bune. Ne întâlnim de ani de zile cu trupa din Bănie, iar în ultimele cinci ediţii ale ONSŞ, când faza interjudeţeană a avut loc la Craiova, adversara noastră s-a impus mereu, profitând de avantajul propriului teren. Până acum, acesta era clasamentul final: Craiova – pe 1, Vâlcea – pe 2. De această dată, turneul a avut loc chiar în Râmnic şi era rândul nostru să-l câştigăm. Pentru prima oară, am vrut s-o organizăm noi competiţia şi ne-am luat o frumoasă revanşă. Ne-am întâlnit cu Craiova şi în octombrie 2023, în campionatul de juniori, dar am pierdut cu 3-0, însă acum am bătut-o cu 2-1. 2024 e anul Vâlcii! Succesul a fost frumos şi pentru că Sala Capela a fost plină, am avut peste 100 de spectatori, printre care s-au numărat bineînţeles şi părinţii elevilor, care i-au încurajat la maximum pe sportivii din teren. Una peste alta, a fost un frumos spectacol voleibalistic oferit de ambele echipe”, a spus Marius Mărgărit.
Turneul final al ONSŞ la volei – licee va avea loc în perioada 23-26 mai, la Bucureşti
Din lotul echipei vâlcene au făcut parte următorii 10 jucători: Vlad Cumpănaşu, Rareş Pavel, Luca Manda, Andrei Voinea, Radu Cioacă, Darius Romanescu, Bogdan Pistriţu, Luca Laţiu, David Olaru şi Carol Bălălău. Toţi fac parte şi din formaţia de juniori de la CNMB, care a participat în faza semifinală a CN de volei, clasată pe locul 6 în Seria A şi pe 12 la nivel naţional. Primii doi din această listă evoluează şi pentru echipa CS Vâlcea 1924, în Divizia A1. „Ar fi nedrept să remarc pe cineva anume după această competiţie! Apreciez în mod special evoluţia jucătorilor din sextetul de bază. Toţi au jucat extrem de bine. În cele trei meciuri, i-am rotit pe toţi componenţii lotului”, a mai adăugat Marius Mărgărit.
Turneul final al ONSŞ la volei – licee va avea loc în perioada 23-26 mai, la Bucureşti, cu participarea a şase echipe. Dacă în fazele locale şi zonale s-a jucat după sistemul „2 din 3 seturi”, de această dată trofeul va fi decernat în urmă unor meciuri care se vor disputa în sistemul clasic din volei (3 din 5).
Potrivit unei analize realizată de site-ul de specialitate baschet.ro, CS Vâlcea 1924 se află pe locul 3 în topul celor...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe