„Cocoșii” din Bărbătești sunt pe 2 în clasament… Au învins cu jucători din Sibiu și București!
CS Bărbătești a bătut-0 cu 3-0, pe AS Bunești, după ce scorul pauză a fost 0-0. Ion Deaconu a precizat că meciul a fost destul de greu, mai ales în prima repriză, când fotbaliștii săi nu au reușit să înscrie și au intrat la vestiare cu rezultat alb. „Am reușit să ne revenim în repriza a doua. Cristian Huruială (care vine din Sibiu), Constantin Predescu și Vlad Borcan (ambii locuiesc în București) au marcat pentru noi. Suntem pe locul 2 în clasament, dar mai e mult de muncă… Suntem abia la început de campionat. Vom vedea pe parcurs care e cu adevărat nivelul nostru. După 10 etape, vom ști dacă suntem de primele 3 locuri. Ne așteaptăm un meci foarte greu, în deplasare, la AS Mihăești, duminică, de la ora 11.00. Sper să ne reunim în formulă completă și să obținem încă 3 puncte. Felicit toată echipa pentru dăruirea pe care o are etapă de etapă. Am băieți de mare caracter! Suntem sprijiniți financiar de Primărie și Consiliul Local. Domnul primar Constantin Bănacu ne-a ajutat mereu să obținem rezultate foarte bune„, a precizat Ion Deaconu, antrenor la CS Bărbătești.