Fotbal Diverse

„Cola” a făcut un anunţ-şoc: „Se încearcă şi închiderea Stadionului Hidro!”

1.28KVizualizari

Recent, Dănuţ Omeag a realizat un material în publicaţia noastră, în care a prezentat imagini relevante despre starea actuală a complexului sportiv „Oltchim”, unde te mai întâmpină doar buruienile mari cât călăreţul, încă de la intrarea pe poartă. Articolul a sensibilizat opinia publică, dar şi pe fotbaliştii care au făcut primii paşi în acest sport tocmai pe acel stadion.
Printre cei care i-au dat dreptate lui Omeag, că multe dintre actualele baze sportive ar putea dispărea în viitorul apropiat, din cauza unor interese pur comerciale, s-a numărat şi Constantin Lazăr, preşedintele Comisiei de Disciplină a AJF Vâlcea, care a lansat o altă bombă „pe piaţă”. „Tot felul de măscărici au făcut rău acestor baze sportive. La Hidro, încă nu este terminată desfiinţarea. Se caută încă motive baza sportivă ca să fie închisă. Ca şi piscina olimpică de acolo!”, a scris „Cola”.
Reacţiile nu au întârziat să apară din partea iubitorilor de fotbal. „Cel mai probabil, se vor construi blocuri în locul acestor baze sportive. E la modă la noi!”, „Probabil va dispărea şi Stadionul CSŞ, din Nord, la cum stă treaba prin oraş”, au fost câteva dintre reacţiile de pe Facebook.