Fotbal Județean

Comerțul Roești a făcut surpriza Cupei. A învins Budești, când nimeni nu se aștepta…

1.98KVizualizari
Comerțul Roești a produs cea mai mare surpriză a actualei ediții a Cupei României, reușind să se impună, cu scorul de 3-2, pe teren propriu, contra celor de la Viitorul Budești – echipă care evoluează în Liga a IV-a. Înființată abia în urmă cu o jumătate de an, trupa reprezentată de Cătălin Mătulescu s-a calificat în sferturile competiției (deci, în primele opt echipe ale județului), prin golurile marcate de Daniel Enache și Gheorghe Gheran – care a băgat-o în plasă de două ori.
„Probabil că Viitorul Budești a crezut că va avea un meci ușor contra noastră și, prin urmare, a tratat totul cu superficialitate. În schimb, noi am știut că trebuie să ne dăruim la maxim… Să știți că totul pleacă de la dăruire! Dacă ești dedicat sută la sută, poți face surprize. A fost o surpriză MARE calificarea noastră mai departe, dar una meritată. Am avut parte și de un arbitraj excelent. Pe cine sperăm să evităm în sferturile Cupei? Pe Cozia Călimănești! Mi se pare a fi cea mai bine pregătită echipă!”, a precizat Cătălin Mătulescu, oficialul formației de Liga a VI-a Comerțul Roești.