Comerțul Roești a transferat un atacant de top și mai vrea 2-3 jucători
Din returul Ligii a V-a, Comerțul Roești se va baza pe doi jucători de calitate. Este vorba de atacantul Alin Vlăiculescu, care a marcat 15 goluri pentru Știința Grădiștea și de fundașul Staicu Păun. Cătălin Mătulescu, oficialul clubului, a precizat că, în curând, va semna cu alți 3 trei jucători. “Weekendul viitor, vom juca primul amical, cu Viitorul Mateești, în deplasare, cel mai probabil. Pe 21 ianuarie, vom avea alt joc, la Viitorul Pietrari. Până la reluarea campionatului, mi-am propus să aduc minim 2-3 jucători… Pe 7 ianuarie, antrenorul nostru, Ion Mazilescu și-a serbat onomastica. Îi urăm La Mulți Ani și multă sănătate. El ne ajută mult în campionat, pune mult suflet! În prima etapă din retur, vom avea meci greu, în fața propriilor suporteri, contra celor de la CS Păușești-Măglași. Vrem să ne pregătim cât mai bine, pentru a aborda cât mai bine acest joc”, a precizat Cătălin Mătulescu, reprezentantul echipei de Liga a V-a, Comerțul Roești.