miercuri, decembrie 6, 2023
Fotbal Județean

Comerțul Roești s-a răzbunat pe Știința Roșiile, după eșecul din tur! A făcut spectacol, cu un public numeros de partea sa…

1.03KVizualizari
Comerțul Roești a pierdut cu scorul de 2-1, meciul disputat în turul Ligii a VI-a, pe terenul celor de la Știința Roşiile. Duminică, 8 mai, echipa reprezentată de Cătălin Mătulescu a disputat partida retur, iar spectacolul nu a lipsit de pe teren. „Negustorii” s-au impus detașat, cu 6-0, prin golurile marcate de Daniel Bărbulescu, Alex Mosoreanu, Cătălin Șelaru, Constantin Nicolae și Ionuț Roșca.
„Sincer, cu tot respectul meu față de adversari, dar scorul putea fi chiar și 10-0! Am dominat copios partida, în fața unui public numeros. Este foarte important că echipa beneficiază de susținere, mai ales pe teren propriu. Așa cum am mai spus, tot lotul echipei Comerțul Roești este format din jucători care provin exclusiv din localitatea noastră. Aceeași politică o vom menține și în sezonul viitor. Până la urmă, vrem să mobilizăm tinerii să vină alături de noi”, a spus Cătălin Mătulescu, oficialul echipei Comerțul Roești.