Administrație

Comuna Guşoeni, exclusă din proiectul de canalizare derulat de ADI Apa Vâlcea! Primarul Nicolae Concioiu va căuta să îndrepte lucrurile în instanţă

1.81KVizualizari
Primarul Nicolae Concioiu a primit o veste proastă la finele anului trecut, care afectează direct comunitatea din Guşoeni. Pe 21 decembrie, pe adresa de e-mail a primăriei, a ajuns o comunicare din partea ADI Apa Vâlcea, iar social-democratul a aflat că unele localităţi au fost excluse de pe lista de investiţii, pentru infrastructura de apă și canalizare. Printre „ghinioniste” se află şi comuna Guşoeni, căreia i s-a „tăiat” toată reţeaua de apă uzată (13 km), inclusă în acel master-plan judeţean, dar şi o parte din sistemul de apă (2,5 km).

ADI Apa Vâlcea a mai tăiat şi 2,5 kilometri din reţeaua de alimentare cu apă din Guşoeni, care viza satul Dealu Mare

„Sunt foarte revoltat de această decizie, deoarece, dacă până la această dată eram incluşi în proiectele de apă şi canalizare, din anexa pe care am primit-o recent am constatat că Guşoeni nu ne mai numără printre cele unde se vor derula acele investiţii. Astfel, la infrastructura de apă, am rămas totuşi în calcul, dar nu cu toată conducta, ci fără satul Dealu Mare, iar la infrastructura de apă uzată nu mai figurăm deloc. Comuna Guşoeni a fost tăiată de tot din proiectul de canalizare! Nu ştiu cine şi-a permis cineva să-şi bată joc de anumite localităţi într-un asemenea hal, în condiţiile în care, de 7-8 ani, aşteptăm să înceapă lucrările propriu-zise din cadrul acestui proiect! În plus, până în momentul când am primit această înştiinţare, nimeni nu ne-a spus că vom fi scoşi de pe lista de investiţii la canalizare”, a explicat Concioiu.
Potrivit alesului PSD, prin ADI Apa Vâlcea, comuna Guşoeni trebuia să beneficieze de 13 km de canal şi de 13 km de apă. În prezent, fără investiţia din Dealu Mare, care era pe vreo 2,5 km, în localitate vor mai fi realizați doar 10,5 km de rețea de apă. „Satul Dealu Mare are 100 de gospodării, multe însă nelocuite, și se află la cea mai mare altitudine din localitate, unde fântânile nu mai au apă, deci investiţia era mai mult decât obligatorie. În celelalte zone, cu toate că a apărut fenomenul secetei – de câţiva ani ne confruntăm şi cu asemenea probleme! – mai există totuşi câteva fântâni de unde oamenii pot să ia apă. În satul Dealu Mare, acest lucru nu mai este posibil şi era imperios necesar să introducem reţeaua”, a dezvăluit Concioiu.

„Suntem dezamăgiţi de decizia ADI Apa Vâlcea şi vom face demersuri, inclusiv în justiţie, pentru a fi reincluşi pe lista de investiţii”

În condiţiile în care sunt şanse minime să mai obţină curând finanţare pentru a realiza investiţiile respective, alesul PSD spune că se va adresa instanţei pentru ca Guşoeni să revină pe lista localităţilor incluse în master-planul judeţean pentru apă şi canalizare. „Ne intrigă foarte tare decizia ADI Apa Vâlcea şi vom face eforturi pentru a fi reincluşi pe lista de investiţii. Demersurile vor fi nu numai între instituţii, ci şi prin justiţie. Avem la dispoziţie adresele primite de-a lungul timpului de la Ministerul Dezvoltării şi Instituţia Prefectului, prin care am fost avertizaţi că nu putem părăsi acest proiect în care suntem incluşi, din cauză că s-au angrenat nişte costuri. Iar în cazul în care vom ieşi din asocierea pentru proiectul de apă – canal al judeţului Vâlcea, vom suporta penalităţi şi, eventual, chiar despăgubiri. Aşadar, dacă noi am fost serioşi şi am rămas în asociere – când puteam să depunem proiecte pe PNDL 2, unde am fost refuzaţi tocmai din pricină că urma să derulăm investiţiile prin ADI Apa – de ce actuala conducere a Ministerului îşi permite să-şi bată joc de localitatea Guşoeni!? De săptămâna aceasta, vom înainta petiţii către toate instituţiile abilitate, pentru că nu e normal şi corect ca, din moment ce ni s-a interzis să accesăm fonduri pe orice program de finanţare din domeniul apă – canal, să ni se spună acum, după atâţia ani, că mai figurăm doar în programul de apă, iar la canalizare nu mai suntem deloc”, a explicat Nicolae Concioiu.

„Mă voi consulta şi cu alţi primari care mai sunt în această situaţie, în ideea că o voce comună ar fi mai puternică decât una singură”

Primarul din Guşoeni ia în calcul şi posibilitatea de a desfăşura o acţiune comună cu alte localităţi excluse de pe această listă, pentru a avea şanse mai mari de izbândă. „Vom da în judecată toate instituţiile abilitate, pentru că decizia este una foarte nedreaptă. Nu ştiu dacă lista aceasta e finală sau nu, dar e o comunicare către membrii Asociaţiei ADI Apa Vâlcea prin care se spune că: «în urma acţiunilor de verificare derulate pe parcursul pregătirii proiectului prin POIM, anumite localităţi au fost excluse de la investiţiile în infrastructură». Cu siguranţă, mai sunt şi alte localităţi care nu se mai regăsesc pe această listă. În acest sens, vom încerca să descoperim câte alte comune au mai ajuns în situaţia noastră şi să pornim chiar un proces împreună, în ideea că o voce comună e mai puternică decât una singură. Mă voi consulta şi cu alţi primari care mai sunt în această situaţie, să facem front comun. Atâta timp cât se ştie că Uniunea Europeană e dispusă să finanţeze introducerea acestor utilităţi şi s-au alocat fonduri nerambursabile pentru aşa ceva, faptul că unele localităţi care au nevoie de asemenea investiţii au fost excluse mi pare a fi un abuz de putere al unui organism intermediar. Nu concep cum poţi să introduci o reţea de de apă într-o localitate, fără să realizezi imediat şi o investiţie în canalizare. Păi, cum vor proceda locuitorii mai departe? Vor deversa apa menajeră pe terenurile vecinilor sau în pârâuri, ca să le polueze, când, pe de altă parte, li se impune respectarea condiţiilor de mediu. În urmă cu 10 ani, pe Măsura 3.2.2, când era vorba de introducerea utilităţilor, ni s-a pus condiţia să avem acelaşi număr de kilometri de canal câţi vom face de apă. În speţă, să existe posibilitatea colectării apei menajere, aşa e logic. Păi, dacă realizăm acum reţeaua de apă, oare când vom face şi canalizarea? Dacă am aşteptat 7-8 ani să înceapă investiţia asta – vorba vine, că nici n-am trecut la fapte, doar figurăm pe o hârtie! – cine ştie cât va mai dura până ce vom implementa un nou proiect!? Repet, ne mâhneşte foarte tare această decizie şi nu vom sta cu mâinile în sân”, a adăugat Nicolae Concioiu.

„Sper din tot sufletul să nu constat că e vorba de o penalizare politică, adică, a culorii pe care eu o reprezint ca primar”

„ADI Apa Vâlcea putea să aibă o reacţie în acest sens cu mulţi ani în urmă, să ne spună ce localităţi vor beneficia de finanţare şi care nu, pentru că ne-a ţinut pe loc. În tot acest timp, au fost multe programe de finanţare, inclusiv pe PNDL 2, prin care s-au alocat fonduri pentru asemenea proiecte, iar noi nu am accesat nimic din cauză că eram prinşi în master-planul judeţean. Din respect faţă de lege şi din corectitudine faţă de instituţii, am aşteptat să înceapă investiţia, iar acum constatăm că am greşit. Nu e deloc corect ce s-a întâmplat, iar asta o spun nu doar în calitate de primar, ci de cetăţean, şi în numele locuitorilor din comuna Guşoeni, care aşteptau cu nerăbdare să înceapă investiţiile. Sper din tot sufletul să nu constat că e vorba de o penalizare politică, adică, a culorii pe care eu o reprezint ca primar. Pentru că, până la urmă, prin ce s-a întâmplat și în decembrie, prin deciziile administrative luate la nivel central (n.r.: când şi Guşoeni, ca toate localităţile conduse de primari PSD, a primit zero lei la rectificarea bugetară), am constatat cu mare dezamăgire că guvernanţii nu apreciază şi nu respectă deloc cetăţeanul român, ci doar culorile politice ale liderilor de la nivel local”, a încheiat primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu.