Administrație

Comuna Racoviţa, o oază de social-democraţie în nordul judeţului. Ion Narcis Iliescu şi Florin Zamfirescu le-au promis locuitorilor un alt fel de a face administraţie

1.94KVizualizari
După alegerile locale de anul trecut, din 27 septembrie, localitatea Racoviţa a devenit singura din nordul judeţului care are la conducere o administraţie PSD, celelalte patru – Perişani, Câineni, Boişoara şi Titeşti – având liberali în frunte. Primarul Ion Narcis Iliescu (FOTO – dreapta) şi viceprimarul ales între timp, Florin Zamfirescu (care nu are nicio legătură de rudenie cu binecunoscut actor cu acelaşi nume, originar din Călimăneşti), au pornit la drum încercând să facă o altfel de administraţie. Mai aproape de oameni!
„Într-adevăr, suntem de o altă culoare politică decât cea care predomină în nordul judeţului, dar nu e nicio problemă. Ar fi păcat să se ţină cont de partid atunci când va fi vorba de aprobarea unor investiţii. Oricum, avem o colaborare bună, atât cu Prefectura, cât şi cu Consiliul Judeţean, precum şi cu primăriile din zonă. De la preluarea mandatului, ne-am pus deja amprenta pentru a face o alt fel de administraţie locală. Şi domnul primar, şi eu, ne aflăm însă la început de drum din acest punct de vedere. Dar, suntem tineri şi dornici de muncă. Credem că vom face faţă, îi ajutăm cu drag pe toţi locuitorii care ne solicită. Ne-au bucurat enorm opiniile pozitive ale oamenilor ce tranzitează localitatea, care au spus că atmosfera e plăcută în primărie odată cu instalarea noii conduceri”, a subliniat Florin Zamfirescu (FOTO – stânga).

„Am mers din casă în casă şi am stat de vorbă cu fiecare om în parte. Le-am promis locuitorilor o schimbare!”

Ion Narcis Iliescu şi Florin Zamfirescu i-au convins pe locuitorii din Racoviţa de bunele lor intenţii încă dinainte să înceapă campania electorală din 2020, când au trecut pe la fiecare gospodărie, pentru a le asculta păsurile. „După ce am decis să intrăm în lupta pentru primărie şi am preluat organizaţia PSD din Racoviţa, am mers din casă în casă şi am stat de vorbă cu fiecare om în parte. Nu le-am promis locuitorilor fabrici şi uzine, ci doar o schimbare. Locuitorii nu au pretenţii mari, dar vor să aibă un trai mai civilizat. De exemplu, toţi şi-au dorit ca, la poarta fiecărei gospodării, să fie câte un bec, iar arterele să fie iluminate nocturn. Apoi, drumurile pe care nu există posibilitatea de a turna asfalt, deocamdată, să le pietruim cu forţe proprii, pentru a nu mai fi nămol pe nicăieri. O altă solicitare a locuitorilor a fost aceea de a avea mereu apă curentă, deoarece mulţi ne-au transmis că sunt perioade când nu dispun de această utilitate. Iar primul lucru pe care l-am făcut a fost acela de a rezolva problema, prin mărirea debitului de apă. A venit vara, iar necesarul va fi şi mai mare, în condiţiile în care, din cauza secetei, oamenii îşi udă frecvent grădinile. Totuşi, sperăm să nu mai fie probleme cu lipsa apei. În ceea ce priveşte investiţiile, ne-am propus multe, iar aici mă refer la introducerea canalizării în toată localitatea, la asfaltarea unor drumuri, la modernizarea şcolii gimnaziale din satul Copăceni, dar, pe agenda noastră de lucru, se mai află şi alte proiecte, de care ne vom ocupa în perioada următoare”, a concluzionat viceprimarul PSD din Racoviţa, Florin Zamfirescu.