Consiliul Județean Vâlcea asfaltează un sector de 2,5 km din DJ 656, între satele Tisa și Gurguiata (Băile Olănești)
284Vizualizari
Săptămâna trecută, pe 4 decembrie, Constantin Rădulescu s-a aflat din nou pe unul dintre șantierele din județ, de această dată în orașul-stațiune Băile Olănești, unde CJV asfaltează un sector de 2,5 km din DJ 656, între Tisa și Gurguiata. „Asfaltăm kilometru cu kilometru… Acum, în Băile Olănești, pe drumul județean care duce spre Tisa-Gurguiata!”, a anunțat Constantin Rădulescu, pe pagina sa de Facebook, iar apoi a adăugat: „În prag de Moș Nicolae, asfalt nou, pe drumul județean din Băile Olănești! Vremea ne ajută și putem continua lucrările de modernizare pe drumurile județene. În aceste zile, colegii de la RAJDP toarnă asfalt la Olănești, pe un sector de 2,5 kilometri din DJ 656, între satele Tisa și Gurguiata. Drumul avea nevoie de lucrări de reabilitare, deoarece circulația devenea dificilă atunci când ploua. Vorbim despre o zonă care s-a dezvoltat în ultimii ani prin construirea de locuințe și pensiuni. Totodată, drumul asigură accesul către Schitul Bradu, un lăcaș de cult îndrăgit de vâlceni. Lucrările vor continua și anul viitor, pentru că vrem să avem acest drum modernizat, de la un capăt la altul, astfel încât oamenii să circule în condiții de siguranță”.






