Consiliul Judeţean Vâlcea va construi la Popeşti un Centru de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu pentru Persoanele Adulte cu Dizabilităţi
În perioada următoare, Consiliul Judeţean Vâlcea va demara mai multe investiţii în domeniul protecţiei sociale, prin care oamenii vârstnici care au nevoie de ajutor din punct de vedere al sănătăţii vor fi supravegheaţi zilnic de cadre medicale specializate. În acest sens, ar fi vorba de construirea în unele localităţi din judeţ a unor centre pentru îngrijirea bătrânilor bolnavi. Comuna Popeşti se află printre cele în care se va realiza o asemenea investiţie, proiectul urmând a beneficia de finanţare europeană. Pe 1 mai, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a vizitat locaţia unde se va construi Centrul de Servicii pentru Persoane Vârstnice din localitatea condusă de Aurora Măgură.
„Seniorii vâlceni, în atenția noastră! Există o adresabilitate foarte mare, avem numeroase cereri din partea vâlcenilor, pentru a îngriji în centrele noastre oameni care au nevoie de ajutor, care să fie supravegheați din punct de vedere al sănătății, să fie hrăniți la timp, oameni de care să avem grijă zi de zi. În strategia noastră cu privire la protecția socială din județul Vâlcea, avem și deschiderea de noi centre pentru persoane vârstnice. O astfel de investiție va fi și în Popești. Aurora Măgură este un primar profund atașat de problemele comunității și a venit în întâmpinarea acestei dorințe a noastre. Vom construi acolo un Centru de Servicii de Recuperare Neuromotorie de tip Ambulatoriu pentru Persoane Adulte cu Dizabilități, cu fonduri europene, pentru care vom depune în curând proiectul. De asemenea, în clădirea deja existentă, preluată de la primăria Popești, vom aloca fonduri de la Consiliul Județean pentru recompartimentarea si modernizarea locației în vederea realizării unui Centru Pentru Persoane Vârstnice. Pe 1 mai, am fost să văd locația și am stabilit reperele pe care le vom cere proiectantului pentru a avea condiții cât mai bune pentru cei care vor fi îngrijiți aici. Aceste centre nu doar ca vor ajuta beneficiarii, dar vor crea și aproximativ 20 de locuri de muncă fiecare. Vom fi gazde bune și ocrotitoare pentru seniorii care vor avea nevoie de noi!”, a transmis Constantin Rădulescu, pe Facebook.
9-1 a fost scorul final prin care Viitorul Șirineasa s-a impus, pe teren propriu, contra celor de la Alutus Sălătrucel....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe