duminică, iulie 13, 2025
Administrație

Constantin Bănacu a semnat încă un proiect important pentru Bărbăteşti! 84 de miliarde de lei vechi pentru asfaltarea a 5 km de drumuri de interes local

292Vizualizari
De-a lungul anilor, ca primar al comunei Bărbăteşti, Constantin Bănacu a transpus în fapte numeroase idei care au avut ca scop dezvoltarea localităţii. Săptămâna trecută, social-democratul s-a deplasat la Ministerul Dezvoltării şi a semnat alături de ministrul Adrian-Ioan Veştea contractul de finanţare pentru ultimul dintre cele trei proiecte aprobate prin programul „Anghel Saligny”. Este vorba de investiţia care se referă la „asfaltarea drumurilor de interes local din comuna Bărbăteşti”, pentru care Guvernul a alocat suma de 8,45 de milioane de lei.
„Pe 17 septembrie, am semnat la Ministerul Dezvoltării şi ultimul proiect din cele trei aprobate în cadrul Programului «Anghel Saligny» .Prin semnarea acestui proiect, am mai adus pentru comuna noastră încă 84 de miliarde de lei vechi”, a anunţat Constantin Bănacu, pe Facebook. Prin această investiţie, în localitatea Bărbăteşti se vor asfalta aproape 5 kilometri de drumuri de interes local, printre care se numără şi cel către Mânăstirea Pătrunsa, în lungime de 3 km.

Aşa cum am mai informat, în iulie 2022, Constantin Bănacu a obţinut finanţare pentru trei proiecte prin programul „Anghel Saligny”. Activitatea la primul dintre acestea, care a avut o valoare de 2,2 milioane de lei şi a vizat înlocuirea vechii conducte de apă, pe strada Băltăreţ, s-a încheiat deja. În prezent, se lucrează intens la cea de-a doua investiţie aprobată de Guvern, care se referă la realizarea – în parteneriat cu Consiliul Judeţean Vâlcea – unor rigole carosabile şi necarosabile, trotuare şi podeţe, pe o lungime de 5,6 km, pe marginea drumului judeţean ce traversează localitatea Bărbăteşti. În acest caz, valoarea totală a lucrărilor se ridică la 6,05 milioane de lei.