Pe lângă noua grădiniţă cu program prelungit pe care o construieşte în satul Bârzeşti, unde îşi vor desfăşura activitatea două grupe cu câte 20 de copii fiecare, primarul din Bărbăteşti, Constantin Bănacu, şi-a propus să demareze o nouă investiţie în infrastructura educaţională din comună. Este vorba de o altă unitate pentru preşcolari, care va avea, de asemenea, program prelungit, aceasta urmând a fi ridicată chiar în centrul localităţii, într-o şcoală veche, ce va reabilitată.
„Ne-am propus să obţinem fonduri europene pentru această nouă grădiniţă, pe care o vom construi prin GAL Microregiunea Horezu. Cum am mai spus, vreau să le ofer părinţilor posibilitatea de a nu-şi mai duce copiii zilnic la grădiniţele din Horezu, ci să-i ţină aici, la Bărbăteşti. În acest caz, şi cheltuielile şcolare ar fi mai mici. Îi vom degreva pe locuitori de nişte sume foarte mari, poate şi de 300-400 de lei pe lună, pe care îi consumă acum pe transportul până la Horezu. La noua unitate, îşi vor putea desfăşura activitatea două grupe cu câte 20 de copii fiecare. Pentru început, va funcţiona doar o clasă, dar vom extinde capacitatea grădiniţei dacă vor mai fi alte solicitări pe viitor”, a spus Bănacu.
Tot prin GAL Microregiunea Horezu, la Bărbăteşti se va amenaja şi un nou spaţiu de joacă pentru copii
Primarul din Bărbăteşti a afirmat că valoarea investiţiei de la noua grădiniţă se va ridica la peste 150 de mii de euro. Constantin Bănacu a precizat că, tot prin GAL Microregiunea Horezu, va mai amenaja în curând şi un loc de joacă pentru copii. „Prin GAL, vom primi de la AFIR Craiova în jurul a 60 de mii de euro, un ajutor financiar foarte important. La această sumă, se adaugă împrumutul de 30 de mii de euro pe care l-am oferit comunei Pietrari la ultima sesiune, pe care îl vom primi acum înapoi. Diferenţa pentru grădiniţă o vom suporta bineînţeles din bugetul local. Nu se pune problema să nu facem rost de banii respectivi, chiar dacă vom aloca mai mult de jumătate din valoarea totală a investiţiei. Probabil că vom suporta dotările şi racordurile la utilităţi. În privinţa locului de joacă pentru copii, valoarea acestuia e mai mică, în jur de 100 de mii de lei, aşa că ne putem încadra în suma totală pe care o vom primi de la AFIR Craiova. Vom monta aproape 10 echipamente pentru cei mici”, a mai precizat Constantin Bănacu.
Miercuri, 9 aprilie, primarul Mircia Gutău a semnat contractul de achiziție pentru 15 microbuze electrice și 15 stații de încărcare...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe