Săptămâna trecută, primarul Constantin Bărzăgeanu a premiat familiile de vârstnici din comuna Mihăeşti care au împlinit 50 de ani de căsătorie în 2020. Cu această ocazie, au fost recompensate opt cupluri de aur, fiecare primind câte un buchet de flori, o diplomă de longevitate şi suma de 1000 de lei. „A fost prima premiere de acest gen din 2020, aşa că am luat în calcul toate cererile înaintate către primărie din ianuarie şi până în prezent. Din cauza pandemiei, nu am avut voie să-i chemăm pe vârstnici la primărie, cum făceam de obicei, aşa că am mers chiar la ei acasă. Nu i-am sunat nici înainte, ca să le spunem că venim să-i recompensăm, aşa că a fost cu adevărat o mare surpriză pentru toţi. Mulţi au fost atât de încântaţi încât au izbucnit în plâns de bucurie, iar eu am fost mulţumit că i-am găsit pe toţi bine, sănătoşi tun. O singură femeie avea o problemă, după ce a căzut şi şi-a rupt piciorul, chiar cu câteva zile înainte de această premiere. În orice caz, dacă mai sunt şi alte familii care vor împlini 50 de ani până la finele lui 2020, le invit să vină la primărie şi să-şi depună documentele, acestea urmând a fi premiate pentru longevitate în decembrie”, a precizat primarul PNL din Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu.
COMUNICAT DE PRESĂ Societatea Apavil S.A. recomandă utilizatorilor să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea problemelor legate de riscul de îngheț...
În data de 27 noiembrie, în timpul efectuării serviciului de patrulare conform graficului de lucru, echipajul de poliție din cadrul...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe