Administrație

Constantin Catrina va depune proiecte noi, pentru încă 7 kilometri de canalizare și asfaltarea drumurilor pietruite

296Vizualizari
După ce a rezolvat problema apei curente, iar locuitorii nu vor mai avea probleme pe viitor, primarul Constantin Catrina și-a propus să extindă sistemul public de canalizare pe încă 7 kilometri. „Am pregătit deja documentația pentru această investiție. Mi-am propus și să asfaltez toate drumurile din Crețeni care, la ora actuală, sunt doar pietruite. E clar că va mai dura puțin până ce vor fi lansate ghidurile pentru programele europene și pentru cele guvernamentale. Este o mare dezamăgire pentru toți primarii că, în ultimii 2 ani, nu au fost finanțate deloc proiecte mari de infrastructură. Am depus și documentaţia pentru introducere a rețelei de gaze naturale. Avem mai multe solicitări din partea unor oameni de afaceri dornici să investească la Crețeni. Însă toți solicită utilități, cu preponderență gazele naturale. Zona se pretează mai ales pentru construirea de pensiuni, mai ales pentru că zona viticolă este cunoscută în toată țara”, a explicat primarul din Crețeni, Constantin Catrina.