Constantin Rădulescu (CJV) a semnat încă un contract important! Peste 2,4 milioane de euro, pentru primele trei centre de colectare prin aport voluntar din județ
175Vizualizari
Săptămâna trecută, mai precis vineri, 20 decembrie, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat că a semnat contractul de lucrări pentru un nou proiect de anvergură. Potrivit alesului PSD, este vorba de amenajarea primelor trei centre de colectare a deșeurilor, prin aport voluntar, în trei localități din Vâlcea: Berislăvești, Frâncești și Vaideeni. Valoarea totală a investițiilor se va ridica la 2,4 milioane de euro.
„STOP mizeriei și gunoaielor din păduri și de pe albiile râurilor! Vineri, 20 decembrie, am făcut un pas important pentru o gestionare eficientă a deșeurilor în județul nostru. Am semnat contractul de lucrări pentru construirea primelor 3 centre de colectare prin aport voluntar din totalul de 12, pentru care am obținut finanțare europeană. Peste 2,4 milioane de euro se vor investi în amenajarea centrelor din Berislăvești, Frâncești și Vaideeni, durata de execuție a lucrărilor fiind de 7 luni, iar perioada de garanție de 36 de luni. Vâlcenii trebuie să mai știe că aceste CAV-uri nu sunt „gropi de gunoi” care să afecteze sănătatea populației, ci sunt structuri de colectare a unor categorii de deșeuri, cum ar fi: deșeuri voluminoase, textile, mobilier, echipamente electrice și electronice, deșeuri de grădină, din construcții și demolări și altele. Aceste centre vor beneficia de o infrastructură modernă, precum platforme carosabile pentru amplasarea containerelor și accesul vehiculelor, platforme betonate, alimentare cu apă, canalizare menajeră, dar și instalații electrice. Totodată, vor fi amenajate zone verzi, iar amplasamentele vor fi împrejmuite cu garduri. Odată realizate, aceste centre vor fi integrate în sistemul de management al deșeurilor pe care tocmai l-am implementat la nivelul județului Vâlcea”, a dezvăluit Constantin Rădulescu, pe pagina sa de Facebook.
Sursă foto: Facebook Constantin Rădulescu